Dacă ne întoarcem cu gândul în anul 1960 şi încercăm să desluşim unui trăitor al mileniului trei ce înseamnă pentru locuitorii micuţei aşezări de pe Bistra, "cineclub", câţi ar înţelege oare?

Imaginaţi-vă un oraş muncitores, în care uzina era "inima", în ritmul căreia trăiau cu toţii, fie că erau copii, tineri, oamnei maturi sau vârstnici.

Imaginaţi-vă un oraş în care sala sin-gurului cinematrograf era plină la trei reprezentaţii zilnice cu filme - în cel mai fericit caz franţuzeşti.

Ce puteau să facă cei care nu erau "fani" (cuvântul acesta nu se importase încă) ai echipei de fotbal Metalul sau nu citeau cu dis-perare puţinele cărţi la care aveau acces !? Ce puteau ei să descopere sau să re-descopere, mai mult de cât atât? Şi iată că au descoperit şi redescoperit cea de a şaptea artă la nivel de cineamatori. Au "descoperit" să se străduiască în fiecare zi să-şi desăvârşească creaţiile până într-atât încât să fie invidiaţi chiar şi de profesionişti.

Iar principalii eroi ai filmelor cine-amatorilor au devenit locuitorii oraşului, viaţa lor zilnică, împlinirile lor.

Astfel oraşul care era prea mic pentru a avea o gazetă, avea în schimb un jurnal de actualităţi realizat pe peliculă de 16 mm, la început de doi cineamatori, apoi de patru, şapte, zece.

Curând, aceste "actualităţi" au devenit filme cu adevărat, ajungându-se până acolo încât cineclubul să devină "corespondentul voluntar" al tinerei televizi-uni române, trimiţându-le, cu mecanicul de locomotivă, ştiri "de o rolă" des-pre Oţelu Roşu şi alte localităţi din Caraş Severin.

Aastfel, uzina, spitalul, Casa de cultură, şcolile, stadionul, instituţiile şi intreprinderile din oraş, minunatele privelişti ale naturii din împrejurimi - au devenit ad-hoc platouri de fimare pentru fie-care din cele peste 400 de filme realizate de cineamatorii din Oţelu Roşu, în cei 45 de ani de activitate neîntreruptă.

Peste ani, imaginea comunei devenită oraş ne copleşeşte cu prospeţimea cu care sfidează vremea, ne dă emoţia retrăirii unor clipe unice: inaugurarea Casei de cultură, manifestaţii sportive, festivităţi şcolare, vizita unor personalităţi şi câte altele sunt acolo în filmoteca cineclubului.

Sunt acolo crâmpeie de viaţă care se constituie în cronica vie a localităţii noastre. Sunt acolo imagini vii ale unor oameni care au trăit aici şi şi-au închinat viaţa binelui aşezării şi locuitorilor săi. Sunt acolo - neatinse de trecerea anilor - poveşti minunate de muncă, de viaţă, de împliniri şi de neîmpliniri.

Nu dorim ca în acest an de graţie 2005 să mai trecem în revistă titlurile filme-lor care au rulat pe ecranele din ţară şi de peste hotare. Dar dorim ca aceia care îşi vor apleca privirea pe aceste rânduri să înţeleagă şi să simtă că nici una din clipele petrecute de cineama-torii din Oţelu Roşu în spatele aparatu-lui de filmat, nu au fost clipe irosite. Aceste clipe au devenit nemuritoare aşa cum nemuritoare sunt toate acele documente care s-au consituit în mărturii a trecerii prin veacuri a omului.